Sindicaliștii din căile ferate protestează în fața Ministerului Transporturilor

Publicat: 11/04/2019, 10:59

Sindicaliștii vor protesta si pentru salarizare decentă la societățile feroviare, pentru condiții de muncă mai bune, pentru reorganizarea societăților feroviare într-un sistem integrat de tip holding, dar și pentru investiții urgente în infrastructura feroviară și în materialul rulant. Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari a declarat că sindicaliștii doresc negocierea bugetelor de venituri și cheltuieli ale unităților feroviare, care să conțină o creștere a salariilor cu 50%, în condițiile în care jumătate din angajații la calea ferată au salarii la nivelul minimului brut pe economie, iar restul sunt plătiți sub nivelul unui muncitor necalificat din construcții.

Sindicaliștii cer și o infrastructură mai bună la calea ferată.

Mitingul are loc între orele 10:00-13:00 și participă aproximativ 1.500 de persoane.

Sindicaliștii spun că se vor întâlni cu oficiali ai ministerului în timpul manifestației.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună